By Sindicatul AEDIFEX

Informări februarie/martie 2023

  1. S-au aprobat fondurile şi listele de persoane care beneficiază de salarii diferenţiate începând cu luna mai, până la sfârşitul anului. Majorarea salariului se aplică procentual la salariul de bază şi nu poate să depăşească 30%. Toate fondurile se alocă din veniturile proprii ale universităţilor. Faţă de anul trecut, fondul UTCB pentru salarii diferenţiate a crescut cu 51%, la valoarea de 1.414.599 lei. Creşterea salariilor se acordă acelor persoane care au avut activitate de cercetare (granturi, articole ştiinţifice etc.) sau de consultanţă (contracte de prestări servicii pentru terţi încheiate cu UTCB), conform unei metodologii încărcate pe site la informarea de luna trecută. O altă categorie de persoane care beneficiază de creşterea salariilor sunt cele care au îndeplinit sarcini legate de activitatea UTCB, în afara fişei postului. Aceste persoane trebuie să aibă recomandarea superiorului în funcţie al departamentului unde îşi desfăşoară activitatea, iar propunerile să ţină seama de această Metodologie. Fondul de salarii diferenţiate s-a împărţit între categoriile de angajaţi (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic) şi între entităţile din UTCB (facultăţi, direcţii, centre) în funcţie de veniturile suplimentare aduse de acestea la bugetul UTCB, sau de sarcinile avute. Intre aceste entităţi, bugetele separate pot fi consultate în acest fişier. Lista personalului didactic care beneficiază de creşterea salariului pentru activitatea de cercetare şi consultanţă, poate fi consultată aici. Lista personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, care beneficiază de creşterea salariului pentru sarcinile îndeplinite, înafara fişei postului, poate fi consultată aici.

  2. S-a avizat Raportul privind starea UTCB în anul 2022, care va fi prezentat de către rector în şedinţa de Senat din 27 aprilie.

  3. S-a avizat şi s-a lansat procedura de aplicare pentru granturi de cercetare ale ARUT (Alianţa Română a Universităţilor Tehnice), din fondurile proprii ale fiecărei universităţi partenere. Acest document a fost trimis de către rector pe platforma Teams.

  4. S-a aprobat scoaterea la concurs a unor posturi la Bibliotecă, şef birou contabilitate, fochist.

  5. S-au avizat regulamente privind activitatea SSM şi cea a avertizorilor publici.

Post a comment.

Sindicatul Aedifex – structura unica a tuturor angajatilor din Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti.

CONTACT

AEDEFIX @ Copyright 2022  I Crafted by framedesign.eu